Dezvoltare personală pentru copii în București

Dezvoltarea personală la Terapiepsy, în București, este un program prin joc în care copiii învață să comunice, să își exprime emoțiile și să își construiască încrederea în sine, cu sprijinul unui terapeut. Ne întâlnim săptămânal, iar un program durează între 6 și 20 de săptămâni, în funcție de tematică. Primul pas este o discuție gratuită de 15 minute.

Cursuri de dezvoltare personală pentru copii - o abordare cu multe beneficii pentru cei mici

Cursurile de dezvoltare personală pentru copii sunt special concepute pentru a sprijini creșterea emoțională și socială într-un mod jucăuș și interactiv.

Acestea se adresează copiilor de toate vârstele și sunt esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă a abilităților de comunicare, gestionare a emoțiilor și relaționare cu ceilalți. Prin intermediul jocului, copiii au ocazia să exploreze și să abordeze problemele într-un mediu sigur și ghidat, diferit de joaca obișnuită. Cu sprijinul unui terapeut, copiii învață cum să-și exprime sentimentele și cum să gestioneze provocările, ceea ce îi ajută să devină mai echilibrați și mai încrezători în sine.

Un program de dezvoltare personală pentru copii poate fi personalizat în funcție de nevoile individuale, oferindu-i acestuia șansa de a-și dezvolta abilități esențiale precum comunicarea, autocontrolul, empatia și rezolvarea de probleme. Astfel, chiar și cele mai dificile emoții sau situații sunt abordate într-un mod accesibil și terapeutic, oferind celor mici instrumentele necesare pentru a le face față.

Curs de dezvoltare personală pentru copii - un ajutor pentru creșterea stimei de sine și a încrederii

Dacă ești în căutarea unui centru de dezvoltare personală pentru copii, TERAPIEPSY este locul în care cei mici sunt tratați cu grijă și profesionalism, pentru a-și putea crește stima de sine și încrederea în propriile forțe.

Venim în sprijinul micuților și cu servicii de evaluare psihologică pentru copii, logopedie, psihoterapie pentru copii sau consiliere vocațională pentru adolescenți.

Cursurile au loc de obicei săptămânal și pot dura între 6 și 20 de săptămâni, în funcție de tematica abordată și de nevoile copilului. Printre beneficiile acestor sesiuni se numără îmbunătățirea autocunoașterii, dezvoltarea abilităților sociale și creșterea capacității de a stabili și atinge obiective. Acestea nu doar că îi ajută pe copii să-și atingă potențialul maxim, ci contribuie și la o viață mai împlinită și satisfăcătoare pe termen lung, oferindu-le resurse valoroase pentru a înfrunta provocările viitoare.

Ce este dezvoltarea personală prin joc?

Dezvoltarea personală prin joc este un program ghidat de un terapeut, în care copiii își dezvoltă abilitățile emoționale și sociale prin activități de joc. Este diferită de jocul obișnuit, pentru că terapeutul îl ajută pe copil să își abordeze și să își rezolve propriile probleme: să comunice cu ceilalți, să își exprime sentimentele, să își modifice comportamentul și să învețe moduri noi de a relaționa.

Jocul stimulează creativitatea, explorarea, reglarea emoțională și stima de sine și poate ameliora stresul. Chiar și problemele care îl tulbură pe copil pot fi abordate prin joc: strategiile sănătoase de rezolvare a problemelor pot fi descoperite, repetate, stăpânite și adaptate de-a lungul vieții.

Dezvoltarea personală este recomandată pentru toate vârstele. De obicei, ne întâlnim săptămânal, iar un curs poate dura între 6 și 20 de săptămâni, în funcție de tematica aleasă. Prin înscrierea la newsletter-ul nostru vei fi în permanență informat despre cursurile și activitățile noastre.

Ce beneficii are dezvoltarea personală?

Ședințele de dezvoltare personală pot răspunde unor nevoi și aspirații individuale, ajutându-i atât pe copii, cât și pe adulți să își valorifice potențialul și să trăiască o viață mai împlinită. Rezultatele depind de program, de tematica aleasă și de implicarea fiecăruia. Iată câteva dintre nevoile la care pot răspunde aceste programe:

Autocunoaștere și înțelegerea de sine

Autocunoaștere și înțelegerea de sine

Dezvoltarea abilităților personale și sociale

Dezvoltarea abilităților personale și sociale

Creșterea stimei de sine și a încrederii

Creșterea stimei de sine și a încrederii

Gestionarea stresului și a anxietății

Gestionarea stresului și a anxietății

Stabilirea obiectivelor și realizarea lor

Stabilirea obiectivelor și realizarea lor

Explorarea și îndeplinirea potențialului

Explorarea și îndeplinirea potențialului

Care e diferența dintre dezvoltarea personală și psihoterapie?

Dezvoltarea personală este potrivită când copilul funcționează în general bine, dar vrei să îl ajuți să își dezvolte abilități precum comunicarea, încrederea în sine sau gestionarea emoțiilor. Psihoterapia este recomandată atunci când există o dificultate emoțională sau de comportament care durează și îi afectează viața de zi cu zi: anxietate, tristețe persistentă, furie greu de controlat, probleme de somn. Dacă nu ești sigur, discuția gratuită de 15 minute te ajută să alegi.

Dezvoltare personalăPsihoterapie
Când se potriveștePentru dezvoltarea abilităților și a resurselor personalePentru dificultăți emoționale sau de comportament care afectează viața de zi cu zi
Cum se lucreazăPrograme tematice, prin joc, cu întâlniri săptămânaleȘedințe individuale cu un psihoterapeut, după un plan personalizat
DuratăÎntre 6 și 20 de săptămâni, în funcție de tematicăSe stabilește împreună, în funcție de nevoi

Potrivit Asociației Americane de Psihologie, psihoterapia este un tratament bazat pe colaborare, în care psihologul folosește metode validate științific pentru a ajuta persoana să facă față problemelor și să își construiască obiceiuri mai sănătoase.

Cum decurge un program de dezvoltare personală la Terapiepsy?

Un program de dezvoltare personală la Terapiepsy începe cu o discuție gratuită de 15 minute, în care afli ce programe sunt disponibile și care se potrivește copilului tău. Întâlnirile au loc săptămânal, iar un program durează între 6 și 20 de săptămâni, în funcție de tematica aleasă. Despre cursurile și activitățile noi afli prin newsletter-ul Terapiepsy.

01

Discuția gratuită de 15 minute

Ne spui ce ți-ai dori să dezvolte copilul.

02

Alegerea programului

Stabilim tematica și durata potrivită.

03

Întâlnirile săptămânale

Activități prin joc, ghidate de terapeut, în cabinetul din Sector 5, București.

04

Încheierea programului

Discutăm ce a învățat copilul și cum poate continua acasă.

Cât costă dezvoltarea personală?

Prețul dezvoltării personale la Terapiepsy depinde de programul ales, de tematică și de durata lui, așa că îl afli la discuția gratuită de 15 minute sau la telefon, la +40 740 143 627. Serviciile sunt oferite în regim privat și nu se decontează prin CNAS. Celelalte tarife sunt pe pagina Tarife.

La cerere

Program de dezvoltare personală

Prețul depinde de program, de tematică și de durată (6–20 de săptămâni).

Gratuit

Discuție inițială

15 minute, în care afli ce programe sunt disponibile.

Cine lucrează cu tine

Programele de dezvoltare personală sunt susținute de terapeuți din echipa Terapiepsy, un centru multidisciplinar pentru copii și adulți. Terapeuții centrului sunt formați în mai multe abordări, printre care terapia prin joc, terapia cognitiv-comportamentală și mindfulness. Află mai multe despre echipă pe pagina Despre noi sau scrie-ne din pagina Contact. Pentru adolescenții care își aleg drumul profesional, vezi și consilierea vocațională.

Întrebări frecvente despre dezvoltarea personală

Am adunat aici răspunsurile la întrebările pe care ni le pun cel mai des despre dezvoltarea personală. Dacă nu găsești ce cauți, sună-ne la +40 740 143 627 sau programează o discuție gratuită de 15 minute.

Ultima actualizare: 28 octombrie 2026

Ce este dezvoltarea personală pentru copii?

Dezvoltarea personală pentru copii este un program ghidat de un terapeut, în care cei mici își dezvoltă prin joc abilitățile emoționale și sociale: comunicarea, exprimarea sentimentelor, încrederea în sine și relaționarea cu ceilalți. Spre deosebire de jocul obișnuit, activitățile sunt alese cu un scop, iar terapeutul îl ajută pe copil să își găsească singur soluții.

Dezvoltarea personală e potrivită când copilul funcționează în general bine și vrei să îi întărești abilitățile și resursele. Psihoterapia e recomandată când o dificultate emoțională sau de comportament durează și îi afectează somnul, școala, prieteniile sau viața de familie. Dacă nu ești sigur, o discuție gratuită de 15 minute te ajută să alegi varianta potrivită.

La Terapiepsy, întâlnirile de dezvoltare personală au loc de obicei săptămânal, iar un program poate dura între 6 și 20 de săptămâni, în funcție de tematica aleasă. Durata exactă și conținutul programului le afli înainte de înscriere, la discuția gratuită de 15 minute.

Dezvoltarea personală este recomandată pentru toate vârstele, iar programele se adaptează vârstei participanților. Pentru copii, activitățile se desfășoară în principal prin joc, iar pentru adolescenți și adulți se pot folosi și discuții și exerciții practice. Programul potrivit se stabilește în funcție de vârstă și de obiectivele tale.

Prețul dezvoltării personale depinde de programul ales, de tematică și de durata lui, de aceea nu există un tarif unic pe pagina de prețuri. Îl afli la discuția gratuită de 15 minute sau la telefon. Serviciile Terapiepsy sunt oferite în regim privat și nu se decontează prin CNAS.

Povești de succes

Descoperă câteva din poveștile oamenilor care ne-au permis să îi ajutăm!

"Irina Drăgan este o terapeută excepțională și profesionistă, cu o abordare caldă și înțelegătoare. De la prima ședință, m-am simțit în siguranță și sprijinită în călătoria mea personală. Capacitatea ei de a asculta cu atenție și de a oferi sfaturi și instrumente practice m-a ajutat să fac progrese semnificative în rezolvarea problemelor mele. Recomand cu căldură serviciile ei tuturor celor care caută ajutor și îndrumare în căutarea echilibrului și bunăstării mentale."

    - Anda

    "Recomand cu toată încrederea și căldura. Irina Drăgan este o profesionistă și un om cald. Băiețelul nostru în vârstă de 11 ani a făcut câteva ședințe cu ea și pe noi ca părinți, ne-a îndrumat, cum să fie bine în relația părinte-copil, am pus în aplicare tot ce ne-a sfătuit și rezultatele s-au văzut negreșit."

      - Roxana

      "Profesionalism, empatie, intelegere. Aceastea ar fi doar cateva dintre calitatile Irinei Dragan. O persoana deosebita, asculta cu atentie si nu trage concluzii decat atunci cand este absolut sigura. In sesiunile petrecute cu ea m-am simtit ascultat si inteles - lucru care m-a facut sa ma simt confortabil sa abordez subiecte delicate. Nu judeca, doar asculta, intreaba si identifica. M-a ajutat sa depasesc o perioada foarte dificila, de aceea o pot recomanda cu caldura."

        - Octavian

        "Mi-a facut mare placere sa lucrez cu Irina Drăgan! Asculta cu multa rabdare si atentie, încurajează cu voiosie si cu multa blândețe iti arata lucrurile pe care nu le vezi la tine si iti scapă. Recomand din suflet!"

          - Cosmin

          "O recomand cu caldura pe Irina, la care am apelat initial pentru a obtine o evaluare a comportamentului baietelului meu, insa am continuat colaboararea datorita calmului si implicarii ei, care l-au facut pe cel mic sa astepte de fiecare data cu nerabdare urmatoarea sedinta de terapie. In urma primelor 7 sedinte de terapie, am reusit sa intelegem ce situatii am abordat incorect, unde putem sa imbunatatim comunicarea cu fiul nostru, precum si ce ,,tips and tricks" putem sa punem in practica pentru a trece mai usor peste episoadele mai dificile."

            - Raluca

            "Sa lucrezi cu Irina este minunat! Am continuat sa aud vocea Irinei in afara sedintelor de terapie. Vocea ei e blanda si intelegatoare, accepta fara sa judece. Un inlocuitor sau camarad minunat pentru criticul interior. Sedintele noastre au fost mereu placute si amuzante, cum ai vorbi cu un prieten apropiat care este si foarte inteligent emotional si matur. Printre altele, Irina m-a sustinut la inceput de cariera, am abordat interviurile mai relaxata si am obtinut rolul dorit."

              - Oana

              Acum este momentul să faci o schimbare în viața ta. Meriți să te redescoperi, să fii fericit!