Enurezis, cunoscut și sub denumirea de ,,udatul patului’’ este o afecțiune frecventă în rândul copiilor de vârste mici, dar simptomele pot persista până în adolescență. Identificarea cauzelor și abordarea corespunzătoare sunt esențiale pentru a gestiona în mod eficient enurezisul înainte ca implicațiile sale să afecteze încrederea în sine, calitatea vieții celor mici sau dinamica familială.
Cuprins:
ToggleEnurezis – factori de risc și importanța intervenției timpurii
Enurezisul este o afecțiune obișnuită în copilărie, fiind caracterizată prin incapacitatea de a controla eliminarea urinei în timpul somnului. Cauzele care stau la baza acestei incontinențe urinare sunt complecși, enurezisul fiind rezultatul mai multor factori de natură psihologică și fiziologică.
- Factori genetici
Componenta ereditară are o contribuție puternică la apariția afecțiunii. Dacă unul dintre părinți a purtat acest diagnostic, atunci șansele ca și copilul să experimenteze aceleași simptome sunt de peste 30%. De asemenea, cei mici sunt cu atât mai mult predispuși riscului de boală dacă ambii părinți au avut enurezis.
- Dezvoltarea întârziată a vezicii urinare
Există situații în care la unii copii, mecanismele nervoase ale vezicii urinare nu au atins pragul de maturizare normal în raport cu vârsta acestora. Această dezvoltare întârziată include o sensibilitate redusă la semnalele de plinătate a vezicii în timpul somnului. De asemenea, pot exista cazuri în care, pe fondul unei producții insuficiente de hormoni cu rol de reglare a nivelului de urină pe timpul nopții, cantitatea acumulată a acesteia poate depăși capacitatea vezicii de a o reține.
- Tulburările de somn
Imaturitatea sistemului nervos sau incapacitatea de a răspunde la semnalele care indică plinătatea vezicii sunt problematice în cazul copiilor care au de obicei un somn profund. De asemenea, cei mici care sunt diagnosticați cu apnee în somn sunt mai predispuși la această afecțiune, comparativ cu ceilalți.
- Stresul psihologic și conflictele emoționale
Enurezisul este adesea asociat cu probleme emoționale, declanșate de schimbări majore în viața copiilor. Anumite evenimente care apar spontan pot depăși capacitatea celor mici de a le gestiona eficient, unii dintre aceștia reacționând la stres prin enurezis. De asemenea, tensiunile din relațiile familiale sau existența unui mediu permanent stresant poate genera enurezisul ca o formă de exprimare a anxietății.
Rolul factorilor psihologici în dezvoltarea enurezisului
Enurezisul poate fi o modalitate prin care copiii încearcă să comunice indirect dificultățile emoționale cu care se confruntă. Udatul patului poate declanșa un sentiment de jenă și vinovăție, accentuând nivelul de stres psihologic, ce poate interfera cu capacitatea de a controla vezica urinară în timpul nopții. Aceste experiențe pot determina copilul să evite excursiile școlare, dormitul la prieteni, ceea ce poate avea impact inclusiv asupra dezvoltării sociale.
Enurezisul - strategii de psihoterapie pentru o abordare eficientă
Enurezisul este o problemă comună în rândul copiilor, care poate afecta semnificativ stima de sine. Dezvoltarea întârziată a vezicii urinare sau tulburările de somn sunt cauzele de natură fiziologică, cel mai des răspândite, dar rădăcinile poate fi de asemenea legate de traume emoționale sau expunere la condiții de stres.
Cum poate ajuta psihoterapia în cazurile de enurezis?
Psihoterapia are ca scop ghidarea copiilor pentru a înțelege emoțiile pe care le experimentează la acea vârstă și pentru a-și dezvolta ulterior abilități de gestionare a acestor trăiri și de evitare a comportamentelor nedorite. De exemplu, terapia comportamentală pentru copii este una dintre cele mai frecvent utilizate metode psihoterapeutice aplicate în tratarea enurezisului. Printr-o evaluare psihologică pentru copii, se urmărește identificarea și eliminarea tiparelor de gândire care slăbesc controlul asupra vezicii urinare.
Odată ce terapeutul depistează gândurile nocive care afectează stima de sine și cresc nivelul hormonului de stres, copilul va fi primi ghidare pentru a le înlocui cu percepții realiste și cu o abordare obiectivă asupra situației. De asemenea, pentru ca tehnicile de psihoterapie pentru copii să ducă la obținerea unui rezultat vizibil în comportamentul lor, se impune respectarea câtorva pași ai procesului și anume:
- Identificarea credințelor negative legate de enurezis
În cele mai multe cazuri, copiii pot simți jenă sau teamă din cauza afecțiunii și astfel se poate infiltra sentimentul de auto-învinovățire sau părerea că sunt diferiți față de alți copii.
- Reformularea gândurilor
După ce terapetul a reușit să depisteze credințele nocive, acesta va susține copilul să abordeze afecțiunea cu care se confruntă dintr-o altă perspectivă.
- Dezvoltarea comportamentelor pozitive
Prevenirea enurezisului nocturn este posibil prin tehnici și obiceiuri relaxante puse în aplicare înainte de ora la care copilul merge în mod normal la somn.
- Consolidarea progresului
Schimbările pozitive care apar în comportamentul și gândirea celor mici vor fi consolidate de către terapeut prin diverse metode. De exemplu, pacientul poate fi încurajat să noteze aceste progrese într-un jurnal, în care să relateze felul în care se simte, ceea ce vede schimbat, nopțile în care nu a udat patul etc.
De asemenea, terapeutul îl va integra pe copil în anumite exerciții, unde să învețe cum să distingă realitatea de gânduri. De exemplu, sentimentul de vinovăție care apare atunci când cel mic udă patul va fi treptat înlocuit de o abordare obiectivă asupra problemei. În acest fel, copilul va realiza că enurezisul este o afecțiune comună la cei de vârsta lui și că există soluții pentru a reveni la normal.
În ceea ce privește perioadele de stres și anxietate legate de udatul patului, acestea pot fi anihilate printr-o serie de tehnici cu rol de relaxare. De exemplu, vizualizarea sau respirația profundă efectuate înainte de culcare pot induce senzația de calm mental, care îl va motiva pe cel mic să se simtă în control asupra problemei.
Importanța unui spațiu sigur pentru o psihoterapie reușită
Pentru ca terapia să fie eficientă este esențial ca familia să-i ofere copilului un mediu în care acesta să se simtă ascultat și încurajat să comunice deschis emoțiile care îl copleșesc și îi provoacă senzații de anxietate. Înțelegerea și răbdarea sunt cruciale, așadar, familia trebuie să evite criticile și pedepsele pentru udarea patului. În caz contrar, existând riscul ca sentimentele de panică și rușine să se amplifice, iar cel mic să se convingă că enurezisul nu este o afecțiune comună, ci contribuția lui.
De asemenea, nopțile uscate și alte comportamente pozitive merită recompensate pentru ca cel mic să-și dezvolte încrederea în sine. Implicarea activă a familiei este indispensabilă. De exemplu, părinții pot colabora cu terapeutul pentru a crea un program de relaxare și o rutină sănătoasă de somn prin care să reducă nopțile de udare a patului.
Psihoterapia și înțelegerea traumelor care duc la enurezis
De asemenea, enurezisul poate fi declanșat pe fondul unor traume semnificative, precum divorțul părinților, mutarea domiciliului sau a școlii, diferite tipuri de abuzuri etc. Psihoterapia poate ajuta și la identificarea acestor cauze și la oferirea unor soluții prin care copilul să-și poate gestiona în mod sănătos emoțiile.
- Explorarea emoțiilor
Psihoterapia poate oferi un cadru plăcut, care să-l încurajeze pe cel mic să-și povestească experiențele, trăirile legate de anumite evenimente de impact, pentru a identifica pe parcurs modalități de a le gestiona.
- Dezvoltarea rezilienței emoționale
Tehnici precum vizualizarea sau respirația profundă pot ajuta la inducerea unei stări de calm în situații presante.
- Încurajarea procesului de vindecare
Atunci când afecțiunea este declanșată de traume sau anumite evenimente cu impact emoțional major, terapeutul poate ajuta copilul să înțeleagă că prin terapie își poate recâștiga controlul asupra emoțiilor responsabile pentru udarea patului.
Enurezis nocturn și diurn, o analiză comparativă - înțelegerea impactului psihologic
Enurezisul nocturn primar și secundar sunt două tipuri distinctive care se diferențiază prin momentul declanșator și prin factorii generatori care contribuie la progresul problemei.
- Enurezisul nocturn primar (ENP)
Copiii care poartă acest diagnostic nu au reușit niciodată să aibă control asupra vezicii în timpul somnului. Enurezisul nocturn primar poate să afecteze viața copilului chiar și până la vârsta adolescenței. Cauzele enurezisului nocturn primar pot include maturizarea întârziată a vezicii urinare, componenta genetică sau producția redusă de hormon antidiuretic (ADH). Rolul acestuia este de a ajuta organismul să producă mai puțină urină în timpul nopții. Atunci când nivelul acestui hormon este scăzut, cantitatea de urină poate depăși capacitatea vezicii de a o reține.
Enurezisul nocturn primar la copii nu este declanșat de probleme emoționale, cauzele preponderente fiind cele de natură fiziologică. De asemenea, acest tip de enurezis apare încă din primii ani de viață, dar în multe cazuri, problema se poate rezolva odată cu maturizarea copilului și implicit a controlului asupra vezicii. Enurezisul nocturn primar implică o combinație de soluții medicale și tehnici comportamentale drept mijloace de tratament.
De exemplu, dispozitivele numite alarme de enurezis nocturn au rolul de a-l trezi pe cel mic atunci când începe să ude patul, ceea ce de-a lungul timpului dezvoltă controlul asupra vezicii. În cazurile mai severe, enurezisul nocturn primar la copii poate fi tratat prin prescrierea de medicamente care reduc producția de urină pe timpul nopții.
- Enurezisul nocturn secundar (ENS)
Acest tip de enurezis se distinge de cel primar prin asocierea sa cu factori emoționali sau stres profund, care au influențat echilibrul psihologic al copilului. Enurezisul nocturn secundar apare atunci când episoadele de udare a patului au revenit după o perioadă uscată, în care timp ce minim 6 luni a existat control asupra vezicii. Cauzele enurezisului nocturn secundar la copii sunt strâns legate de schimbări majore în viața sa, care au provocat episoade stres și anxietate manifestate prin udarea patului în timpul somnului.
De asemenea, factorii generatori mai pot include și traume provocate de abuzuri fizice, emoționale sau sexuale. Infecția tractului urinar poate duce la inflamații ale vezicii care se manifestă prin pierderea temporară a controlului asupra acesteia. Apneea obstructivă de somn și alte tulburări ale somnului pot reduce sensibilitatea copilului față de nevoia de a urina în timpul nopții.
Mijloacele de tratament pentru enurezisul de acest tip variază în funcție de factorul care a declanșat problema. De exemplu, dacă la baza acesteia există traume sau stresori externi, atunci poate fi recomandată psihoterapia. Dacă enurezisul este legat de o afecțiune medicală, precum infecția urinară, atunci se va prescrie un tratament corespunzător.
Diferențele dintre enurezisul nocturn primar și secundar
Definiția medicală a enurezisului implică udarea patului pentru ambele tipuri ale afecțiunii, totuși există câteva diferențe esențiale între ele:
- Momentul declanșator
Forma primară este incidentă la copiii care nu au avut niciodată control asupra vezicii pe timp de noapte, prin comparație cu cea secundară. Copiii cu acest diagnostic au avut control urinar, dar după o perioadă de cel puțin 6 luni, acesta a dispărut.
- Factorii generatori
Enurezisul nocturn primar la copii este asociat cu factorii fiziologici, spre deosebire de forma secundară, fundamentată pe schimbări sau traume emoționale.
- Soluții de tratament
Legătura formei secundare cu anumite evenimente care au provocat dezechilibre emoționale în viața copilului, recomandă psihoterapia ca una dintre mijloacele de tratament.
- Enurezisul diurn
Această formă de incontinență urinară se manifestă pe timpul zilei, iar frecvența sa este mai redusă comparativ cu forma nocturnă de udare a patului. Enurezisul diurn la copii se manifestă printr-un control redus asupra vezicii în orele active, fiind asociat cu pacienții care au depășit vârsta de 5 ani.
Cauzele responsabile pentru enurezisul diurn includ maturizarea întârziată a vezicii, concentrarea asupra activităților zilnice și amânarea mersului la toaletă pentru perioade lungi, factorii psihologici, stresul, disfuncții ale vezicii urinare, infecții ale tractului urinar care provoacă dureri și iritații ce slăbesc temporar controlul asupra vezicii. De asemenea, mai poate fi adăugată și constipația cronică, deoarece un colon plin poate interfera cu semnalele nervoase care controlează urinarea.
Tratamentul pentru enurezisul diurn la copii variază în funcție de cauză, dar poate include exerciții de întărire a mușchilor pelvieni, stabilirea unui program regulat de toaletă, tratamentul infecțiilor urinare sau psihoterapia cognitiv-comportamentală.
Enurezisul la copii înseamnă o condiție medicală care poate continua chiar și la vârsta adultă. Identificarea și abordarea corectă a factorilor generatori sunt esențiale pentru recunoașterea tipului corespunzător de tratament, care poate include prescrierea de medicamente sau terapii comportamentale. De asemenea, procesul de recuperare este condiționat în mare parte de sprijinul oferit de familie, prin comunicarea constantă cu terapeutul și crearea unui mediu propice în care copilul să-și poată exprima cu încredere emoțiile, trăirile și experiențele dificile.
Referințe:
- https://www.aafp.org/pubs/afp/issues/2003/0401/p1499.html
- https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S002253470565611X
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK560565/